Lefkada, ori Lefkas cum spun localnicii, ne-a intalnit odihniti, dupa o noapte petrecuta la un hotel din marginea Salonicului. Plecasem de acolo pe o vreme mohorata si ploioasa, cum rar intalnesti in Grecia la sfarsit de vara. Drumul a fost clasic: Giurgiu-Ruse-Sofia-Kulata-Salonic si repede, repede, pe autostrada. Peisaje de vis, tuneluri in care intram cu soarele in fata si din care ieseam in mijlocul norilor. De la Igoumenitsa, soseaua ne-a purtat paralel cu tarmul, serpuind aproape de plajele imbietoare si albastrul nesfarsit al marii.
Insula ne astepta insorita, cu palmieri infoiati unduindu-se sub briza racoroasa.
Urma sa locuim chiar in capitala, Lefkada Town si nu a fost tocmai usor sa facem aceasta alegere.
E drept ca inainte cochetasem, pentru scurt timp, cu ideea de a ne caza la Panoramic View, cat mai aproape de plajele emblematice ale coastei de vest. Dar, din fericire, toate locurile erau ocupate si, cu harta in fata am pus degetul pe capitala: aici!
De ce aici si nu in Nidri? De ce nu Vasiliki ori Ligya? Fiindca Lefkada Town nu e foarte departe de nicio posibila destinatie: din nordul insulei (unde urma sa locuim) si pana in sud sunt doar vreo patruzeci de kilometri. Fiindca in Lefkada Town sunt plaje frumoase, terase unde iti poti petrece seara si locuri interesante care merita vizitate. Civilizatia nu te apasa, dar nici nu lipseste cu desavarsire. E atat cat trebuie, acolo unde trebuie. Poti fi inconjurat de lume acum si, la 10-15 minute de mers pe jos, sa fii doar tu, marea si pescarusii.
A patra ca marime din grupul insulelor Ioniene, este si cea mai noua din familie si asta pentru ca pana prin secolul al saptelea inainte de Hristos, era inca legata de continent printr-o limba de pamant.
Colonistii corintieni au sapat un canal pentru a o face mai putin accesibila intrusilor si de atunci n-a mai fost peninsula.
In zilele noastre, accesul in Lefkada este extrem de facil, insula fiind legata de mainland printr-un pod plutitor. Nu ferry boat, nu taxe. Just like that.
Am ajuns la Alexaria Holidays Apartments gratie GPS-ului, care ne-a purtat cu precizie pe stradutele inguste si intortocheate, printre maslini care-si impleteau crengile deasupra noastra, lamai si smochini.
Eram in capitala, dar parca nu eram intr-un oras. Nu forfota, nu zgomot – incepea sa miroasa a vacanta.
Aris, patronul, ne astepta la receptie, fiindca il sunasem de pe drum si stia cand ajungem. Prietenos, simpatic si primitor ne-a facut sederea mai placuta si ne-a ajutat cu o multime de pliante si informatii care sa ne usureze alegerea traseelor si planificarea celor ce se meritau vizitate.
Dupa cazare, ne-am intors in inima urbei, dornici de explorare si de cunoastere a imprejurimilor.
In stanga teatrului am gasit o parcare publica, unde iti poti lasa masina linistit si fara plata.
Esti practic la o aruncatura de bat de orice ti-ai dori sa vizitezi. E locul de unde incepe faleza, unde se afla tavernele si de unde poti porni sa ratacesti in voie pe stradutele orasului.
Pasii ne-au purtat, mai intai, pe langa o bisericuta cocheta unde lumea se pregatea de nunta. Tineri si batrani, adunati in grupuri mai mici sau mai mari, copii zbenguindu-se, familii care soseau intalnindu-se cu alte familii. Atmosfera de sarbatoare.
Ceva mai incolo, pe masura ce canicula incepea sa isi spuna cuvantul, lumea disparuse de pe strazi – care la plaja, aproape de racoarea apei, care la siesta. Cand si cand, mai zaream cate un trecator apatic, ori cate un biciclist pedaland aproape din inertie catre oarece destinatie.
Din loc in loc, fotografie dupa fotografie, am ajuns in portul de ambarcatiuni mici. Soarele se mai indulcise si se simtea, deja, apropierea asfintitului.
Am ratacit o vreme “printre sute de catarge”, aliniate ordonat, ca soldatii la parada.
Dincolo de ele, cladirile orasului isi schimbau hainele cu cele de seara, mai aurii, mai rosiatice.
Cerul facuse loc unor nori zanateci, care n-aveau niciun gand sa ramana prea mult prin zona si se fugareau catre sud.
Lumea incepea sa apara pe strazi. Orasul, aparent adormit cu ceva timp inainte, se trezea la viata.
Ne aflam in apropierea tavernelor, la doi pasi de micul pod care traverseaza o parte a lagunei, cu putin inainte de apus.
Siluete de toate formele si marimile se foiau nerabdatoare sa imortalizeze in fotografii sfarsitul zilei, urcand si coborand podetul, strigandu-si copiii si pregatindu-se de eveniment.
Noi am pastrat ceva distanta si am surprins atat actorii, cat si decorul.
Si fiindca marea nu e departe, ne-am zis ca ar fi cel mai potrivit loc in care sa incepem seara.
Fara sa ne grabim, am ajuns cand soarele se ascundea in valuri.
Acolo, pe plaja Agios Ioannis, intre morile de vant si mare, am multumit zeilor greci pentru prima zi de vacanta in Lefkada.
Pingback:Cipru, o altfel de Grecie - partea 1 - Vreme de Vacanta
Pingback:Cipru, o altfel de Grecie - Coral Bay si Stancile Afroditei - Vreme de Vacanta
frumoasa Lefkada, mi-e dor de ea 🙂
Da.. Si mie 🙂
Pingback:Lefkada - Plaja si relaxare - Vreme de Vacanta
Pingback:Lefkada - Croaziera - Vreme de Vacanta