Spre Omodos, drumul curge linistit. Pe sosea suntem aproape singuri si nu mai avem mult pana incepem sa ne salutam cu ceilalti soferi pe care-i intalnim. Desprinsi de rutele uzuale, ne indepartam de civilizatie in pasul domol al ”japonezei”, care pare a fi in elementul sau.
Urcam molcom pantele si ne contopim, usor, usor, cu peisajul atemporal in care patrundem tot mai adanc. In jurul nostru rasar coline, satele stau agatate pe dealuri, iar relieful se unduieste cu gratie, facandu-ne parca loc in inima insulei. Nici nu mai sunt atent pe ce parte mergem – privesc pe geam si nu doar pe cel din fata – incercand sa retin tot ce vad, sa nu imi scape nimic.
Aerul e mai tare acum si se simte racoarea brizei de munte. In fata si in laterale, colinele se maresc si se transforma in dealuri.
Si ma gandesc ca sunt doar cateva zeci de ani de cand drumul pe care umblam era doar o carare pe care localnicii o strabateau in ore bune cu magarii.
Magarusii n-au disparut din insula, dar, dupa 1974 cand, din cauza tulburarilor sociale, multi au ramas fara stapan, au ratacit o vreme de colo colo incercand sa se adapteze unei semi salbaticii impuse. Parte dintre acestia pot fi intalniti inca in nordul Ciprului, in peninsula Karpas, unde traiesc liberi. Mai aproape de zilele noastre, in 2007, a aparut si un centru de ocrotire (Limassol) in care sunt adoptati, crescuti si ingrijiti (http://www.donkeysanctuarycyprus.org).
Soarele se joaca printre nori facand culorile peisajului sa se schimbe neintrerupt. Intram intr-o zona umbrita de un imens nor negru, tivit spre sud de raze de lumina. Ploaia nu se lasa mult asteptata si curand pornesc stergatoarele.
Ne apropiem de destinatie si GPS-ul ne indruma pe un traseu care coboara usor. Satucul se poate vedea deja, intr-o vale inconjurata de multa verdeata si in cateva minute suntem acolo. Parcam fara probleme, chiar la intrare, intr-un spatiu generos amenajat pentru turisti. Pe aici nu stiu daca au cazut cateva picaturi si vremea e numai buna de plimbare.
Strazile sunt inguste si, daca pe unele dintre ele cu greu s-ar putea strecura o masina, altele nu permit accesul decat pietonal sau, cel mult, pe doua roti. Ajungem in ceea ce pare a fi piata centrala, desi e cam mult spus, dar, in fine, este locul unde poti opri la o taverna pentru celebrele “meze” ori pentru vizita la magazinele de suveniruri. Chiar la intrarea in piata, imediat in dreapta, se afla Manastirea “Sfintei Cruci” (TIMIOS STAVROS MONASTERY).
Conform tradiției, intr-o noapte, locuitorii satelor învecinate Pano și Kato Koupetra, care nu mai există in prezent, au observat un foc in niște tufisuri, in zona in care se afla astazi Manastirea. Imediat dupa rasaritul soarelui localnicii au mers la locul unde a fost vazut focul, dar nu ramasese nicio urma. Acest fenomen s-a repetat timp de mai multe nopți, asa ca au inceput sa sape pamantul, descoperind o peștera mica, in care au gasit Crucea. In scopul de a mulțumi Domnului, au construit o capela peste pestera si au pastrat acolo pretioasa comoara, acest loc devenind sacru pentru ei. Cu trecerea timpului, capela s-a extins si a fost transformata intr-o Manastire cu multi calugari si o avere considerabila si vasta – nu numai în Cipru, dar si în strainatate – Constantinopol (Istanbul) și Rusia.
Se spune ca Manastirea a fost ridicata inainte de sosirea in Cipru a Sfintei Elena, in anul 327 D.C. Este posibil ca lacasul sa fi existat inaintea infiintarii satului si acesta sa se fi dezvoltat ulterior, in jurul sau. Mai multi istorici ciprioti mentioneaza vizita Sfintei Elena in insula si faptul ca ea a lasat o parte din Sfanta Funie si din Sfantul Crucifix in Manastire. Aceasta funie, cu care romanii l-au legat pe Mantuitor de cruce, este descrisa ca fiind rosie, „patata de sangele lui Hristos”.
Dupa vizitarea celor sfinte, o luam la pas prin piata, cu ochii dupa suveniruri si dupa o taverna mai interesanta. Multime de britanici, grupuri de rusi veniti cu autocarele si, ici colo, cate un localnic. Pavajul e din piatra cubica si se armonizeaza frumos cu casutele din imprejurimi.
– Viorico, m-ai facut sa-mi car puloverul degeaba, uite ca e cald afara… Nu ma mai iau dupa tine niciodata, rasuna un glas feminin, cu usor accent moldovenesc.
O blonda la vreo treizeci de ani isi aranjeaza marfa pe taraba privind la colega ei de peste drum. Aceasta zambeste si ii face discret cu mana, jenata parca de turistii care se uita cand la una, cand la cealalta.
Compatriotii nostrii au ajuns, iata, pana aici, in Omodos si servesc constiinciosi la dezvoltarea turismului local.
La iesirea din piateta, intr-o casuta modesta, o batranica croseteaza chiar in pragul usii deschise si ne zambeste prietenos cand trecem pe langa ea.
Ne continuam periplul pe strazile inguste, admirand casutele, mai vechi sau mai noi, construite in panta, din piatra, beton sau lemn.
Dincolo de centrul urbei este liniste si nu vezi tipenie de om. Nici inauntrul curtilor, nici in afara lor.
Ai senzatia ca te afli intr-un imens muzeu al satului si te uiti sa vezi daca, nu cumva, exista si un ghid prin imprejurimi.
Strazile urca, coboara, se arcuiesc si se intretaie, se ingusteaza si se latesc. Omodos incepe sa semene cu un labirint si cautam un reper care sa ne indrume catre o zona cunoscuta.
La un moment dat, am senzatia ca ne-am ratacit, dar in scurt timp turla Manastirii ne apare in fata si ne indreptam in directia ei.
Incepem sa zarim si turisti – e semn clar ca suntem in apropierea centrului.
Si ca sa inchidem bucla, ajungem la intrarea in piata, in punctul din care am pornit.
Intram in magazinul de suveniruri remarcat inca de la sosire si parasim Omodos insotiti de o sticla de Commandaria si o carte de bucate cu retete cipriote.
Seara, tarziu, o rasfoiesc putin si aflu ingredientul care ma urmarise inca de la prima musaca gustata in insula, dar nu reuseam sa il identific nicicum: nucsoara…
Abia astept sa ajungem in tara si sa incercam cateva retete!
am urmarit cu interes seria Cipru si intr-adevar e o altfel de Grecie 🙂
Ma bucur daca ti-a placut 🙂
Excelente fotografiile. Imi amintesc cand am fost si eu prin Omodos ca am ramas gura casca. Nu ma asteptam sa gasesc asa ceva acolo in inima Ciprului. Ai ajuns si la Fikardou sau Fyti ?
Multumesc pentru apreciere. Nu, desi am colindat zi de zi, o saptamana nu a fost de ajuns pentru a atinge toate punctele dorite. Si apropos de camilele despre care scriai la un moment dat pe blogul tau: am ratat Nicosia pentru o plimbare cu corabia desertului, undeva in apropiere de Larnaca. Dar a meritat! 🙂
Va recomand sa mergeti in Kakopetria,este un sat foarte frumos!
Multumesc pentru recomandare, Ioan. Cu siguranta nu voi rata Kakopetria la urmatoarea calatorie in Cipru!
Pingback:Cipru, o altfel de Grecie - Coral Bay si Stancile Afroditei - Vreme de Vacanta
Din pacate, nu. Mai am multe locuri de vizitat.