Azi ne-am trezit cu gandul la Garachico si la Punta de Teno. Dimineata e superba in Mesa del Mar, iar briza adie usor, atat cat sa impinga dinspre mare aerul caldut si sarat. Oceanul s-a pus in miscare de la prima ora si acopera tarmul cu spuma de valuri aduse din larg. Impinse catre golful in forma de potcoava, se framanta si se sparg in dantela stancilor de pe fundul marii. Inainte de orice altceva, nu pot sa ratez plimbarea matinala pe malul oceanului.
Picioarele mi se afunda in nisipul negru de pe Playa Arena, uneori pana aproape de genunchi. E ud si racoros, iar contrastul dintre racoarea nisipului si caldura apei ma trezeste mai bine decat un expresso. O jumatate de ora de mers pe malul apei e cel mai bun masaj la talpi pe care l-am facut vreodata si ma incarca cu energie pentru toata ziua.
E o rutina capatata inca din a doua zi in Tenerife si pe care as relua-o cu placere, la fiecare revenire in insula.
Impreuna cu noul nostru tovaras de drum, un Opel Mokka, inchiriat de la Cicar, pornim catre Garachico si Punta de Teno.
Urcam incet serpentinele si in cateva minute suntem in Tacoronte. De aici, lucrurile se simplifica mult, caci urmam Autopista del Norte, ramura nordica a autostrazii care inconjoara Tenerife, aproape in totalitate. Spre Puerto de la Cruz, drumul pare ca duce direct la Pico del Teide. Soseaua nu este foarte libera, dar nici aglomerata. Se circula lejer, chiar si cu viteza maxima admisa. Ne hotaram sa ocolim Puerto, findca suntem siguri ca, daca am opri, ne-ar veni greu sa ne desprindem si sa mergem mai departe.
Vulcanul se ridica semet, in stanga soselei. Cativa nori atarna lenesi deasupra lui si, daca n-ai sti, ai zice ca a inceput sa fumege. Intre timp, coboram si ne incolacim, urcam din nou printre palmieri si, uneori, plantatii de bananieri. In dreapta drumului, oceanul freamata inspumat, pana departe, unde se contopeste cu albastrul cerului.
Din Puerto de la Cruz pana in Garachico sunt doar vreo douazeci de kilometri pe care ii parcurgem destul de repede. Traversam orasul si nu cedam (inca) tentatiei de a-l vizita. Vom face asta la intoarcerea de la Punta de Teno.
Oprim, totusi, pentru cateva fotografii la „Mirador del Emigrante”, un loc in care soseaua urca si ne permite sa vedem Garachico in intregime. Cateva minute, maxim un sfert de ora, ar trebui sa fie de ajuns.
Un barulet deservit de un batranel simpatic, cateva umbrelute si, din cand in cand, cateva persoane insetate.
Pana la urma, am ramas, vrand-nevrand acolo vreme de doua ore. Asa se intampla cand lasi cheile in masina si nu stii ca se blocheaza singura. De, Opel Mokka nu-i Megane. N-am platit decat cu timpul nostru, cei de la Cicar nepretinzand vreun fel de despagubire pentru serviciul de deblocare (plus circa 50 Km din Santa Cruz pana in Garachico…). Asadar, ii recomand cu caldura, si nu doar pentru asta, ci si pentru faptul ca, neavand Opelul Astra pe care il inchiriasem de fapt, ne-au oferit o masina pentru care ar fi trebuit sa dam inca vreo suta de euro in plus…
Ceva mai bronzati decat la plecare, dar bine hidratati cu freshuri diverse, ne vedem de drum spre Punta de Teno. Peisajul e atat de atragator incat as conduce fara probleme toata ziua. Pe dreapta, palmierii si oceanul, pe stanga perete de stanca. Uneori mi-e ciuda fiindca, din postura de sofer, nu pot sa imi abat prea mult atentia de la sosea. Traficul s-a diminuat simtitor, dar curbele sunt dese.
Oprim, inca o data, pentru poze si ca sa vedem plantatia de bananieri de pe marginea drumului. TF 42 se continua natural cu TF 445, imediat ce depasim Buenavista del Norte.
E fantastica insula asta unde poti sa gasesti tot timpul fructe proaspete cultivate local si la preturi mult mai mici decat cele din Romania.
Ne apropiem de Punta de Teno, pe masura ce peisajul incepe sa se schimbe. E mai stancos si, pe alocuri, mai arid. Traversam un tunel suficient de lung ca sa ne intrebam cat mai dureaza pana la iesire. Cateva minute si suntem in partea cealalta, dar e ca si cum am fi trecut in alta insula. Aride, stancoase si de un rosu vinetiu, imprejurimile te duc cu gandul la o alta planeta. Doar oceanul iti spune ca esti inca acasa si asta e doar o alta fata a lumii in care traim.
Nu mai dureaza mult si soseaua se termina. Lasam masina pe marginea strazii, caci parcarea nu e suficient de incapatoare.
Capatul drumului este foarte aproape de far. Iar capatul drumului este si capatul insulei. Cel dinspre vest. Pana la farul de la Punta de Teno urcam pe o panta usoara, apoi pe o poteca sapata in stanca.
Dincolo de marginea insulei, se zareste Gomera, invaluita de o pacla fina. Se spune ca aici a fost ultimul popas al lui Columb catre Lumea Noua.
La Punta de Teno, privelistea este superba si nu stii incotro sa te uiti mai intai: spre Gomera, cea abia itita la orizont, spre far ori spre zidul de stanca ridicat din mare si care se intinde pana la Acantilados de Los Gigantes.
Daca ziua ar fi fost ceva mai lunga, probabil ca am fi petrecut ceva mai multa vreme la Punta de Teno.
Ne grabim sa ne intoarcem la masina, ca sa avem suficient timp sa vizitam si Garachico.
