La coborarea din avion ne izbeste un val de aer cald si uscat. In ultima luna a toamnei, Israel se prezinta superb, cu o zi ca de vara autentica. Ardem de nerabdare sa cunoastem oamenii si locurile, dar, pana acolo (Tel Aviv), mai sunt cativa pasi de facut.
Trecem de interviul pentru viza, recuperam bagajele si la iesirea din aeroport dam peste un grup de tineri evrei ultra ortodocsi care canta si danseaza pret de un minut, pesemne bucurosi de reintoarcere.
Incercam sa gasim un mijloc de transport spre Tel Aviv, dar e sambata si e shabbat… Din cate stim noi, azi nu se lucreaza. Weekend-ul incepe in Israel vineri, dupa apus si se termina sambata seara. Duminica, e o zi ca oricare alta si se lucreaza normal.
Oricum, n-avem idee de unde se ia autobuzul, care nu stim daca circula, asa ca ne oprim la vreo o suta de metri de iesirea din aeroport. Taxiuri parcate disciplinat isi asteapta randul. Pentru cursa, nu poti vorbi direct cu soferul. Doar cu dispecera, care, in lipsa de clienti, poate, se arata foarte atenta si binevoitoare. Ne indruma catre un barbat trecut de prima tinerete, usor blazat, aparent indiferent si usor distrat. Asa cum ii sta bine unui sofer cu experienta. Pretul nu e calculat doar pe numar de kilometri, ci si pe numar de bagaje. Soc, dar n-ai ce face… Pana la urma, trebuie sa ajungem cumva la cazare si asta pare singura varianta posibila. 170 de shekeli vor trece din buzunarul meu in buzunarul taximetristului.
Facem cunostinta cu Jessy, driver-ul nostru, care se chinuie din greu sa inchida portbagajul Hyundai-ului. Locuieste in Tel Aviv si face job-ul asta de ani buni. Zice ca stie engleza si aproape ca ma convinge.
Pornim, cu geamurile coborate si aerul suierand pe la urechi. Nu chiar atunci, dar nici foarte tarziu, aveam sa aflam ca asta nu era doar hachita lui Jessy, ci a majoritatii soferilor din Israel. In vreo 40 de minute suntem in Tel Aviv si multumim Celui de Sus ca am ajuns vii si nevatamati. Nu, nu turbulentele din avion ne-au ingrijorat ci acele cateva minute prin centrul orasului, cu Jessy la volan.
Despre o cazare sau chiar doua
In fine, coboram “la piciorul blocului”, acolo unde presupune google maps ca ne-ar fi cazarea, cerem numarul de telefon al lui Jessy, just in case, pentru viitor… si verificam ceasul… Pana la ora check in-ului ar mai fi ceva de asteptat, asa ca luam pozitii de atac la fast food-ul cel mai apropiat. E chiar la trei metri de cazare si nu, nu e Mac… ori Burger… Tipic israelian, cu humus si falafel e o incantare pentru toate simturile. Ne hranim si ne hidratam si bine facem, caci la acea ora habar n-avem inca ce ne asteapta.
Cu exceptia lui Jessy, locuitorii Tel Aviv-ului par veseli, exuberanti chiar, multi dintre ei, vorbareti si atenti cu cei din jur. Strazile sunt pline de oameni care forfotesc in toate directiile. Peste tot vezi tarabe cu sucuri proaspete, stoarse pe loc.
Pana la orele 17 cand avem acces la cazare mai e mult de asteptat. Am terminat de mancat, cafeaua s-a dus si ea impreuna cu cateva tigari si am inceput sa bem suc de rodie. Bagajele zac ingramadite in coltul terasei, langa masa noastra. Il sun pe proprietar, desi e doar ora 15, ca, cine stie, poate o fi ingaduitor si putem intra mai devreme. Imi raspunde imediat si-mi spune ca inca n-a ajuns fata care face curatenie, altfel, n-ar fi nicio problema. Pai, ok, hai macar sa lasam bagajele si revenim la ora convenita.
Fatada cladirii nu e cine stie ce, dar interiorul il vazusem in poze si arata bine. Urcam la primul nivel si gasim cu greu cheia ascunsa intr-un cabinet electric, intr-o cutiuta cu cifru. Hmmm… Sa vedem camera. Inauntru, chiar langa usa, cateva sacose cu sticle goale asteapta sa fie duse la ghena. Canapeaua din living pare roasa de caini, iar pe chiuveta din bucatarie asteapta un cartof curatat pe jumatate. Ne facem curaj sa “inspectam” baia, dar ne pare rau imediat, caci acolo par sa se fi dat lupte grele, din care perdeaua dusului n-a scapat intreaga si nici faianta nepatata. Ca sa n-o mai lungesc, nici dormitoarele nu se prezinta mai “zdravene” si nicio curatenie nu cred ca le va rezolva prea curand. Incercam, totusi, sa fim optimisti si ne retragem, pana la ora 17.
Bagajele raman pe trotuar, caci nu m-as fi simtit deloc in siguranta sa le stiu in camera… Ne ridicam pe rand, sa ne dezmortim, fiindca cineva trebuie sa ramana in permanenta sa pazeasca trolerele.
Long story short: la ora 17 camera e la fel cum am lasat-o, iar proprietarul nu stie nimic si pare mai mirat decat noi. La ora 18, la fel, la ora 19 fata de la curatenie venise deja si plecase discret, fara sa lase vreun semn ca ar fi fost prezenta. Cerem banii inapoi, dar nu se poate, vorbim la booking, discutii dupa discutii, intre noi si ei, intre ei si proprietar si din nou intre noi si ei. Pana la urma vorbesc direct cu proprietarul care agreeaza returnarea banilor, cu conditia sa nu ii dau feedback negativ.
E 8 seara si ne-am mutat la terasa de alaturi. Am cautat deja cazare la hotelurile din jur, insa ori nu au camera, ori e eextreeem de scump. Pe la 9 reusim sa gasim ceva, langa piata Dizengoff, chiar langa ambasada Belarusului.
Proprietarul nu intelege o iota in engleza, dar ne paseaza pe altcineva care pricepe, cat de cat. Pretul e un pic mai mare, dar pozitia si conditiile sunt extraordinare. Pentru vreo 700 de metri luam un taxi, caci s-a intunecat deja si ar fi greu sa nimerim adresa pe jos.
Locatia e superba, apartamentul – de vis. Living, doua dormitoare, baie mare si o terasa de-a lungul a doua camere. Da, a meritat tot stresul si efortul. De-acum, chiar ne simtim in vacanta.
Ce faci in prima zi de vacanta in Israel?
Foarte simplu.
Daca esti ca noi, in Tel Aviv, te trezesti, mergi la dus, iei cafeaua pe terasa si, da, chiar daca e noiembrie mergi la plaja. Caci s-ar putea sa fie ultima data din an cand te mai intalnesti cu ea.
Pai, sa ma conformez, zic. Trezit- bifat. La dus, aproape bifat cand, sirene. Sirene ca-n filmele cu al doilea razboi mondial. pret de vreun minut, „loud and clear” … Dupa care, liniste. Ies pe terasa, liniste. Alaturi, in curtea ambasadei, nicio miscare. Pe strada, nu se prea vad oameni, desi suntem cazati intr-o zona bine frecventata.
Cafeaua imi scoate din minte toate intrebarile si in cateva minute ma gandesc doar la plaja. Nu prea mult, caci undeva, deasupra mea se aud cateva bubuituri puternice. Daca sirenele le-am pus mai devreme pe seama unui exercitiu de alarma, bubuiturile ar fi trebuit sa ma puna, deja, in alerta. Nici vorba, sunt asa de tare setat pe modul „vacanta”, incat prefer sa-mi imaginez ca, undeva, pe mare, armata face exercitii de tragere. Abia tarziu, spre seara, misterul avea sa fie elucidat: palestinienii din fasia Gaza lansasera un atac cu rachete asupra Tel Aviv-ului si a zonei invecinate. Din fericire, orasul este protejat de un scut antiracheta, care si de data asta si-a facut din plin datoria.
Din apartament si pana la plaja facem putin peste 10 minute. Ajungem langa Bograshov Beach si oprim pentru un brunch la o terasa cu vedere superba. Trecem pe langa o ambarcatiune (sculptura) imensa, „plantata” intre palmieri si paralela cu tarmul. Masa e delicioasa si plina de energie. O ora mai tarziu suntem pe plaja si ne rasfatam in soarele de noiembrie, la aproape 30 de grade, dupa care ne racorim in Mediterana.
