Dimineata de noiembrie si vreme de inceput de vara
E aproape 9 si cafeaua mea e pe sfarsite. Sunt 24 de grade afara, iar vantul adie usor. Aerul e curat si miroase delicat a mare. Din cand in cand, cate un pescarus ratacit isi anunta prezenta scurt, atat cat sa ne amintim ca plaja este aproape. De aici, de pe terasa, strada se vede in intregime, pana in Piata Dizengoff. Jessy a sosit deja si ne asteapta. Plecam spre Ierusalim.
Cand vii in Israel pentru numai sapte zile, e foarte posibil ca programul tau sa fie unul foarte aglomerat.
Nu poti sa ratezi Tel Aviv, Ierusalimul este un must, Haifa o bijuterie care nu poate fi trecuta cu vederea, si astea sunt doar cateva dintre posibilele obiective de atins.
Ca sa vizitezi pe indelete orasul sfant, ideal ar fi sa te cazezi chiar acolo. Daca vrei sa adaugi in sejurul tau un pic de plaja si relaxare, o solutie ar fi cazarea in Tel Aviv, chiar daca drumul pana in Ierusalim si inapoi te va costa ceva timp si bani. In plus, ideal ar fi ca pe stradutele intortocheate din orasul vechi sa fii indrumat de un cunoscator. Un ghid sau macar un localnic care sa iti arate pe unde sa mergi, ce sa vezi si sa iti explice cate ceva. Altfel, vei vedea doar niste locuri interesante, din care e greu sa intelegi ce reprezinta si ce semnificatie au. Noi am avut noroc cu soferul de taxi, Jessy, care s-a oferit sa ne transporte pana in Ierusalim si inapoi si sa ne fie ghid. Spun ca am fost norocosi, fiindca Jessy ne-a costat doar jumatate din pretul cerut de alti taximetristi doar pentru transport. E drept, se poate merge din Tel Aviv si pana in Ierusalim cu autobuzul, ori in tururi organizate si nu numai, doar ca, intotdeauna trebuie sa alegi varianta care ti se potriveste cel mai bine, din toate punctele de vedere.
Spre Ierusalim
…Ne ia vreo zece minute sa iesim din Tel Aviv, dupa care traficul se linisteste.
Soseaua ne poarta prin zone aride, cu case rasfirate ici-colo. Din cand in cand, in zare, apare cate o localitate ratacita printre coline.
Trecem pe langa garduri inalte din beton, dincolo de care se intinde West Bank sau Cisiordania – Regiunea Autonoma Palestiniana.
Timpul se scurge repede si in mai putin de o ora ajungem la destinatie.
Spre orasul vechi
Daca la Ploiesti nu e usor sa gasesti loc de parcare, imaginati-va cum e la Ierusalim. Ma felicit, inca o data, ca n-am inchiriat masina, in timp ce il urmaresc pe Jessy cum se strecoara cu abilitate prin aglomeratie.
Am reusit sa “adapostim” Skoda la loc sigur si, de-acum suntem pietoni.
Pana in orasul vechi sunt doar cateva minute de mers pe jos, asa ca e numai bine ca sa ne facem incalzirea.
Intrarea in cetate nu e chiar asa cum ne asteptam, dar, de, zona turistica trebuie sa aduca profit. Nu ca magazinele de firma n-ar fi utile, doar ca, aici se potrivesc ca nuca-n perete. Suntem in zona “Mamilla” si ne indreptam catre Poarta Noua a orasului.
Iute de picior, Jessy merge inainte si, din cand in cand, trebuie “franat”. Stie el ce stie, ziua e scurta in noiembrie si sunt multe de vazut. Dar, totusi.. Trebuie sa ne bucuram de ceea ce vedem. Si de vacanta.
Orasul vechi
Trecem prin Poarta Noua si intram in orasul vechi. Impartit in patru cartiere, crestin, armean, evreiesc si musulman, Ierusalimul de altadata pare neatins de timp. Doar oamenii s-au schimbat putin. Alte haine, telefoane mobile. Si alt ritm. Toata lumea se grabeste undeva, fiecare are ceva de facut, acum, repede, ieri, daca se poate. Nici macar turistii nu-mi par relaxati, prinsi in goana nebuna de a “bifa” si asta, si cealalta… Ne tragem un pic sufletul si ne racorim la un pahar de suc de rodii, stors pe loc. E clar: nu exista ceva mai bun si mai racoritor!
Zidurile de piatra se strang in jurul nostru, aglomeratia e, uneori, sufocanta. Si e tare greu sa fotografiezi in timp ce te strecori printre oameni si urmaresti un “ghid” care te “conduce” cu viteza masinii…
Dintr-o data, spatiul se mareste. La fel si spatiul intre oameni. Suntem in fata Bisericii Sfantului Mormant si nu-mi vine sa cred ca am ajuns. Jessy n-a spus incotro mergem, a vrut sa fie surpriza. De-acum, are liber cateva ore, iar noi vom fi mai ocupati ca oricand.
Biserica Sfantului Mormant
Un pic de istorie
Construita la dorinta Elenei si din porunca imparatului Constantin, incepand cu anul 326, biserica trece prin repetate incercari si restaurari: arsa de persani in 614 si reconstruita pentru a fi din nou distrusa de un calif fanatic in 1009; recladit intre 1042 si 1048, edificiul intra intr-un proces de “imbunatatire” generala in secolul al XII-lea, in timpul stapanirii cruciatilor. Acestia identifica in preajma asezamantului trei locuri sfinte: Golgota, Mormantul si Capela cunoscuta ca “a Descoperirii Crucii” si le includ, pe toate, sub acelasi acoperis. Noua biserica este inaugurata la 15 iulie 1149. Renovata continuu de-a lungul secolelor, Biserica Sfantului Mormant, asa cum o stim astazi, este cea reconstruita in 1810, dupa ce in dimineața zilei de 30 septembrie 1808 a fost mistuita de un incendiu.
Astazi, complexul mai larg din jurul Bisericii Sfantului Mormant serveste si ca sediu al patriarhului grec ortodox al Ierusalimului, in timp ce controlul bisericii in sine este impartit mai multor confesiuni crestine si entitati seculare. Principalele culte care detin proprietati asupra unor parti ale bisericii sunt ortodocsii greci, romano-catolici și armeni apostolici si, intr-o masura mai mica, ortodocsii copti, ortodocsii siriaci și ortodocsii etiopieni.
Inauntru
Am fost tentat sa ma opresc, chiar dupa trecerea de poarta. Fiindca, fara indrumare nu intelegi bine ce se intampla acolo, incotro sa apuci si habar n-ai ce vezi. Preotii, calugarii si turistii par toti ca stiu ce au de facut. Numai noi, nu. Stau de vorba cu un parinte ortodox, vorbitor de engleza si foarte amabil. Ne asculta si ne intreaba din ce parte a lumii venim, dupa care ne roaga sa asteptam putin. Se intoarce cu un preot american, roman la origine, venit tocmai din State impreuna cu un grup de conationali de peste ocean. Ne explica ce trebuie vazut, unde si in ce ordine. Un om deosebit, caruia i-am multumit din suflet si i-am urmat indrumarile.
La numai cativa metri de la intrarea principala, in Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim, se afla Piatra Ungerii. Fiecare credincios care ajunge sa se inchine in Sfantul Mormant se opreste, mai intai, la aceasta Piatra pe care a fost asezat trupul Mantuitorului Iisus Hristos, dupa coborarea de pe Cruce. Apoi, pe o scara aflata in partea dreapta a intrarii se urca la Golgota, dupa care se coboara si se continua drumul catre Mormantul Sfant.
Pe scara catre Golgota e o aglomeratie incredibila. Se asteapta minute in sir pentru a reusi sa ajungi la capatul ei. Sus, o mare de oameni care se misca in aceeasi directie, ca o masa omogena. Petrecem aici mai bine de o ora, dupa care coboram spre Sfantul Mormant. O coada imensa, pe mai multe randuri. Oameni asudati, obositi, dar fericiti ca se afla acolo. Asteptam rabdatori (mai mult sau mai putin) vreme de patru ore, timp in care Jessy suna speriat ca nu mai aparem.
La Zidul Plangerii
In sfarsit, putem respira! Dupa imbulzeala de la Sfantul Mormant, aglomeratia din Ierusalimul vechi, nu ne mai deranjeaza aproape deloc. Facem o vizita scurta la un magazin de suveniruri si ne indreptam catre Zidul Plangerii. Zona de acces a femeilor este diferita de cea a barbatilor. Zidul este impresionant, atat prin marime, insemnatate culturala si religioasa, cat si prin radacinile sale, adanc infipte in istorie.
Din cauza restrictiilor de intrare pe Muntele Templului, Zidul Plangerii (parte din Zidul de Vest) este cel mai sacru loc unde evreii se pot ruga, desi piatra de temelie, cel mai sfant loc din credinta evreiasca, se afla în spatele lui.
Evrei ortodocsi in straie negre, care se roaga impreuna, credinciosi care si-au adus scaune cu ei si zabovesc aici mai mult, tatici cu copii de mana si turisti. O multime eterogena de oameni care isi scriu dorintele pe biletele si le strecoara apoi in crapaturile zidului, in speranta ca rugile lor vor fi ascultate.
De aici, plecam mai departe pe stradute intortocheate, traversam rand pe rand cartiere si comunitati, parcurgem Via Dolorosa, dupa care iesim din cetate.
La poalele Dealului Maslinilor, intram in Gradina Ghetsimani, locul unde Iisus isi petrecea adesea timpul impreuna cu discipolii sai si unde a fost arestat. Maslini batrani, cu trupuri contorsionate de vreme, alei pietruite. Totul e curat si bine intretinut. Schimbam cateva cuvinte cu gradinarul, al carui tata a emigrat din Romania in Israel cu zeci de ani in urma.
Dupa o zi intreaga de colindat, ar cam trebui sa mancam ceva. Ne lasam pe mana ghidului nostru, care ne ofera surprizele una cate una.
Iesim din orasul vechi si ne avantam pe stradutele Ierusalimului „modern”. Atmosfera pur orientala, oamenii vorbesc tare, se imbulzesc. Se merge atat pe trotuar cat si pe strada, intr-o intelegere tacita cu soferii, parca. Lumea e obisnuita cu aglomeratia, nimeni nu se supara daca e impins ori atins sau trebuie sa se dea la o parte din drum. Cursa permanenta cu „obstacole”, plimbarea prin Ierusalim nu se compara nicicum cu cea din Tel Aviv. Suntem in apropierea pietei Mahane Yehuda si vecinatatea ei se simte din plin…
Fast food-urile locale se insira unul dupa altul. Spatii de dimensiuni mici, in general nu mai mari decat o garsoniera, impaca cu succes bucataria, gatitul si clientii. Toate se intampla la vedere: humusul, falafelul si shaormele se nasc sub ochii clientilor pofticiosi. Lumea iese sa manance afara, la mesele scoase in marginea drumului sau din mers, in drum spre alta destinatie. Ne inghesuim si noi la o masuta de plastic, asezata strategic, chiar la intrare, in dreapta usii si ne delectam cu humus, falafel si Coca Cola. Suntem in apropierea pietei Mahane Yehuda.
Shuk Mahane Yehuda
Batrana, dar din ce in ce mai atragatoare, piata are in jur de 120 de ani in care s-a dezvoltat si modernizat continuu. “Crescuta” in marginea cartierului cu acelasi nume, a aparut ca o consecinta fireasca a dezvoltarii acestuia.
Aproape 300 de vanzatori ofera fructe proaspete, legume, peste, carne, branzeturi, mirodenii, seminte, dulciuri de tot felul, produse de patiserie, vinuri, lichioruri si lista ar putea continua mult si bine. Tot in piata, dar si imprejurul ei puteti gasi saorma, kebab, kibbeh, kanafeh, baklava, falafel, zalabiya si halva. Si, nu in ultimul rand, sucuri proaspete, stoarse pe loc.
In ultimii ani shuk-ul a intrat si in viata de noapte a Ierusalimului cu restaurante, baruri si muzica live.
Dincolo de oferta generoasa si variata de produse, pe mine m-a impresionat ordinea si felul cum sunt ele prezentate. Iar vanzatorii, niste mici si abili psihologi, stiu cum sa „speculeze” dorintele clientului si sa-l atraga fara sa devina enervanti, ci dimpotriva. Pentru noi n-a fost nevoie de niciun fel de „tertipuri” care sa ne ademeneasca, intrucat, ceea ce vedeam acolo era suficient ca sa ne dorim sa cumparam. Cel mai mult m-au atras niste „bombonele” de halva, cu un soi de glazura din fistic. Oricat de satul ai fi, e greu sa te opresti din a le manca. Nu e usor de explicat, trebuie sa gusti ca sa intelegi.
Cred ca, atunci cand ma voi intoarce in Israel, prima vizita o voi face in shuk-ul din Ierusalim!
